„A New Now” Street Art Challenge augmentează spiritul urban

Ma 22 decembrie 2020

2020 a schimbat multe. Perspectivele s-au redefinit, relația oamenilor cu orașul și spațiul din jur a fost regândită. Ne-am dat seama că avem nevoie unii de alții, avem nevoie de planeta care ne găzduiește și avem nevoie ca orașele să ne fie mai mult decât decoruri gri. Spațiul urban are nevoie de un vibe nou, de culoare și însuflețire.

În trei metropole importante din România pot fi întâlnite murale noi și surprinzătoare, realizate de artiștii care au câștigat competiția „A New Now” Street Art Challenge by George.

În vară a fost lansată o provocare comunității creative din România: să dea culoare și viață nouă spiritului urban. „A New Now” Street Art Challenge by George a reunit artiști și designeri cu background-uri și perspective din cele mai diferite, sub o cauză comună: aceea de a augumenta orașele din România. Lucrările lor au fost surprinzătoare, iar în urma voturilor publicului și a evaluărilor juriului, au fost alese patru lucrări câștigătoare, premiate cu premii în valoare totală de 9.000 de euro.

În București, Brașov și Iași, muralele au fost realizate și își întâmpină locuitorii, dându-le ocazii de a se opri și de a privi orașul cu ochi noi.

Efervescența, creativitatea și vibe-ul bun al muralelor demonstrează că orice s-ar întâmpla, oamenii vor găsi mereu resurse de speranță și optimism. Iar la sfârșit de 2020, în București, Iași și Brașov, locuitorii au motive noi de a zâmbi când merg pe stradă.

Cum arată cele mai noi lucrări de artă urbană din România ce demonstrează că spiritul orașului are nevoie de inspirație și creativitate pentru a respira. Patru tineri au visat la un oraș colorat și cred că spiritul unui oraș poate fi înviorat prin culoare și optimism. Lucrările pot fi admirate pe pagina Facebook a proiectului nostru.

Sursă: IQads