Conferința finală a proiectului „Young Project Manager in CBC area”

Mi 03 iulie 2019

Astăzi, 3 iulie, suntem la Conferința finală a proiectului „Young Project Manager in CBC area”, ce se derulează în aceste momente la Hotel Panorama din Veliko Tarnovo. Evenimentul, prin care ia sfârșit acest proiect de suflet pentru noi, este organizat de partenerii noștri Asociația Eurointegra din Blagoevgrad.

În deschiderea conferinței de presă, Andrei Stoian, președintele Asociației AISSER, a vorbit despre importanța acestui proiect și obiectivele urmărite în implementarea lui, declarând următoarele:

 

„Young Project Manager in CBC area a pornit de la dorința noastră de a ne implica activ în dezvoltarea educațională și profesională a tinerei generații și, astfel, de a avea un aport, oricât de mic, la dezvoltarea societății, în general.  

Doar o generaţie care investește suficient de mult în educaţie, în formare personală, poate să spună că are ce lăsa urmaşilor şi aceştia pot construi pe un fond bun, trainic. Altfel, vom ajunge la ceea ce spunea Titu Maiorescu, vom construi forme fără fond, care nu vor avea viaţă lungă.

Consider că o generaţie poate lăsa o moştenire trainică, durabilă doar dacă este o generaţie care se preocupă constant şi investește timp şi resurse în formarea şi instrucţia proprie. Asta este ceea ce am urmărit prin proiectul dezvoltat de noi, și anume să educăm tinerii să își dorească mai mult, să investească mai mult în educarea lor și să descopere cât de important este să știi cât mai multe, pentru că Informația a fost și rămâne cea mai de preț avuție pe care o poate avea un om într-o viață.”

 

„Young Project Manager in CBC area” este un proiect european transfrontalier derulat în parteneriat de către Asociația AISSER din Călărași, în calitate de lider, împreună cu asociațiile bulgare Eurointegra și Danube Alternative. Contractul de finanțare a fost semnat la sfârșitul anului 2016, având o valoare totală de 656.665,01 EUR, din care 556.165,25 EUR reprezintă contribuția Uniunii Europene, prin FEDR, 50.778,91 EUR cofinanțarea nerambursabilă de la bugetul de stat român, 34.587,54 EUR contribuția de la bugetul de stat bulgar, iar 13.133,31 EUR reprezintă contribuția totală a partenerilor.

Unicitatea acestui proiect este dată de acțiunile realizate pentru un număr de 375 de tineri elevi din clasele terminale din localitățile riverane Dunării, din România și Bulgaria. Activitățile derulate prin proiect au vizat: organizarea a 15 cursuri în domeniul Managementului de proiect; instruirea a 375 de elevi din 7 județe și 8 districte (175 de elevi din România și 200 de liceeni din Bulgaria); crearea platformei www.esummerjobs.eu, special pentru tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă pe perioada vacanțelor de vară, dar nu numai; organizarea a 2 tabere de practică pentru cei mai buni elevi care au participat la cursuri în România și Bulgaria.