În perioada 18 – 22 septembrie, Asociația AISSER Călărași, în calitate de lider al proiectului „Young Project Manager in CBC area” („Tânăr Manager de proiect în aria transfrontalieră”), finanțat în cadrul programului INTERREG V-A România - Bulgaria, va organiza un curs de instruire în domeniul Managementului de proiect, destinat liceenilor din clasele terminale (clasele a XI-a și a XII-a), care studiază în instituțiile de învățământ din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Programul de formare oferit gratuit va fi destinat unui număr de maxim 25 de liceeni, care vor avea oportunitatea de a se familiariza cu noțiunea de Management de proiect. Cursurile vor fi susținute de 2 traineri cu o vastă experiență în domeniu, care vor utiliza în procesul de predare standardele PMI (Project Management Institute).
Instruirea va avea loc la Hotel Clipa din strada Brâncoveanu, nr. 165, și se va derula pe parcursul a 5 zile. În urma participării la acest curs, liceenii vor dobândi competențe profesionale în domeniul Managementului de proiect și vor primi diplome de participare.
Elevii din clasele terminale a XI-a și a XII-a interesați să participe la acest curs sunt invitați să se înscrie cât mai curând posibil pe pagina de internet a proiectului - www.esummerjobs.eu, prin parcurgerea următorilor pași: 1. Crearea unui cont de Candidat; 2. Accesarea secțiunii Cursuri Young PM > Cursul de inițiere în Project Management – 18 septembrie/Drobeta-Turnu Severin; 3. Completarea Formularului de înscriere din secțiunea Înscrie-te la curs.
Atenție! Doar primii 25 de candidați înscriși vor fi acceptați la curs!
După întrunirea acestui număr, liceenii vor fi sunați de către reprezentanții Asociației AISSER pentru a li se confirma participarea și pentru a primi informații legate de organizarea programului de formare în domeniul Managementului de proiect.
Pe toată perioada de derulare a cursului vor fi asigurate servicii de catering și coffe break.
Proiectul „Young Project Manager in CBC area” („Tânăr Manager de proiect în aria transfrontalieră”) - cod ROBG 146, în cadrul căruia este organizat cursul de instruire, este implementat pe o perioadă de doi ani, de către Asociația AISSER Călărași, împreună cu Asociația Eurointegra și Asociația Danube Alternative din Bulgaria și este finanțat cu fonduri europene nerambursabile în cadrul programului INTERREG V-A România - Bulgaria, Axa prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă”.
Cursul face parte din sesiunea de instruire destinată unui număr de 375 de tineri liceeni din aria eligibilă a programului,organizată de AISSER Călărași în cadrul proiectului „Young Project Manager in CBC area”. În total se vor derula 15 cursuri de instruire, în cadrul cărora liceeni din clasele terminale din România și Bulgaria vor dobândi cunoștințe în domeniul Managementului de proiect, urmând ca după această etapă să fie organizate 2 tabere în ambele țări riverane Dunării, la care vor paticipa cei mai buni elevi, pentru a pune în practică noile aptitudini de manageri de proiect.
Până în prezent au fost organizate două cursuri în Călărași și Constanța. Detalii despre aceste evenimente puteți afla accesând următoarele link-uri: https://www.esummerjobs.eu/cursuri/curs-de-initiere-in-project-management-1, https://www.esummerjobs.eu/cursuri/curs-de-initiere-in-project-management.