În perioada 16 - 20 octombrie, Asociația AISSER din Călărași, lider în cadrul proiectului „Young Project Manager in CBC area”, finanțat în cadrul programului INTERREG V-A, demarează cel de-al patrulea curs de instruire, ce are ca obiectiv sprijinirea tinerilor liceeni din județele și districtele aferente zonei transfrontaliere româno-bulgare, prin dezvoltarea conoștințelor lor în domeniul Managementului de proiect.
Astfel, săptămâna viitoare ne întâlnim cu tinerii elevi din municipiul Craiova în cadrul programului de formare oferit gratuit, bazat pe educație non-formală, dinamic, interactiv, axat pe optimizarea cunoștințelor, cu un pronunțat caracter aplicativ, ce va fi susținut de traineri, cu o vastă experiență în domeniu, certificați național și european, care vor utiliza în procesul de predare standardele PMI (Project Management Institute).
Cursul se va desfășura la Hotel Prestige Boutique (din strada Matei Basarab, nr. 15), pe parcursul a 5 zile și va avea un program zilnic de la ora 9:00 la 17:00, interval orar ce va fi stabilit exact împreună cu echipa de training, în funcție de modul de derulare a activităților prevăzute a avea loc.
Înscrierea nu presupune niciun cost din partea instituției școlare sau elevilor. În plus, pe toată perioada de derulare a cursului vor fi asigurate servicii de catering și coffe break.
Înscrierea elevilor pe platforma www.esummerjos.eu se va face până vineri, 12 octombrie, ora 12:00.
Atenție! Numărul locurilor de participare este limitat - 25 de persoane. Din acest motiv, pentru a promova diversitatea în rândul elevilor beneficiari și pentru a acoperi un număr cât mai mare al instituțiilor de învățământ participante de la nivelul municipiului Craiova, va fi realizată o selecție a tinerilor înscriși, ținând cont de mediile obținute în ultimul an școlar, precum și de activitățile extracurriculare derulate.
Persoanele selectate, care vor beneficia gratuit de programul de formare vor fi sunate de către reprezentanții AISSER Călărași, pentru confirmarea fermă de participare și pentru a primi detalii privind desfășurarea cursului.
În urma participării la acest curs, elevii vor dobândi competențe profesionale în domeniul Managementului de proiect, vor primi diplome de participare, precum și multe alte surprize.
Pentru înscriere, elevii interesați trebuie să parcurgă următorii pași:
1. accesați pagina de internet a proiectului - www.esummerjobs.eu;
2. creați-vă un cont de CANDIDAT - opțiune Sign up disponibilă pe Homepage, dreapta, sus (Atenție! Introduceți numărul de telefon, pentru a primi confirmarea de participare, precum și detalii despre organizarea cursului);
3. accesați din Homepage secțiunea Cursuri Young PM > Cursul de inițiere în Project Management - 16 octombrie/ Craiova > Vezi detalii;
4. anunțați intenția de participare prin completarea formularului de înscriere aflat în dreapta jos > Înscrie-te la curs.
Detalii despre programul de formare și proiectul „Young Project Manager in CBC area” aflați pe website-ul www.esummerjobs.eu, precum și de pe pagina de Facebook – Esummerjobs (https://www.facebook.com/esummerjobs/).
***
AISSER Călărași, împreună cu asociațiile Eurointegra și Danube Alternative din Bulgaria (în calitate de parteneri) organizează, în cadrul proiectului „Young Project Manager in CBC area”, o sesiune de 15 cursuri de instruire în aria eligibilă a programului, în cadrul cărora în total 375 de liceeni din România și Bulgaria vor dobândi cunoștințe în domeniul Managementului de proiect.
După această etapă, în urma unui concurs de eseuri, în vara anului viitor (ținând cont de perioadele de examen ale liceenilor) va fi organizată o tabără de practică, ce va avea loc într-o zonă atractivă din România, pe parcursul a 5 zile, la care vor paticipa gratuit cei mai buni liceeni, pentru a pune în practică noile aptitudini de „manageri de proiect”.
Prin acest proiect a fost dezvoltată platforma web - www.esummerjobs.eu, special creată pentru a oferi tinerilor oportunitatea de a câștiga experiență profesională în diferite domenii, prin realizarea de stagii de practică/ internship-uri/ voluntariat/ job-uri sezoniere etc. în cadrul unor companii private sau de stat.
În acest sens am demarat crearea unei baze de date, ce va atinge un număr minim de 400 de organizații private și de stat din zona transfrontalieră româno-bulgară, dar nu numai, care sunt deschise să primească tineri în vederea realizării de stagii de practică.
Platforma oferă tinerilor elevi posibilitatea de a-și crea un cont pentru a-și anunța intenția de a realiza stagii de vară/practică la organizațiile înscrise în baza noastră de date.
Până în prezent, în România au fost organizate trei cursuri la Călărași, Constanța și la Drobeta-Turnu Severin. Detalii despre aceste evenimente puteți afla accesând următoarele link-uri: https://www.esummerjobs.eu/cursuri/curs-de-initiere-in-project-management-1, https://www.esummerjobs.eu/cursuri/curs-de-initiere-in-project-management, https://www.esummerjobs.eu/cursuri/curs-de-initiere-in-project-management-6.